elephant

nu cred si nici nu stiu daca am sa pot sa te iert vreodata.
probabil nu. chiar daca eu mereu am spus ca nu noi sintem in masura de a ierta. inchide ochii si mergi mai departe.
poate cindva, cumva, cel mai probabil iluzoriu, am sa ma prefac ca am uitat tot si o sa ne intilnim la vreun pahar de vin. dar ce se ascunde in suflet e tainic.
sufletul nostru este ca un elefant, el nu uita niciodata nimic.
nici al meu nu difera cu nimic.

nu cred si nici nu stiu daca am sa pot sa te iert vreodata.

opt minute

sa fie liniste.
atit de liniste incit sa simt cum se zbate ignorarea noastra de pereti.
da, hai sa ne ignoram in continuare intr-o liniste absurda.
sa ne ignoram tandru, frumos, provocator si prostesc.

sa ne ignoram pina cind nodul din git nu va mai fi inghitit de o cana de ceai, pina cind doar fumul de tigara ne vor face ochii sa lacrimeze, pina cind nu vom mai tresari la sunete relevante, pina cind voi putea topi gheata cu mainile mele prea reci,
pina cind lumina soarelui se va stinge.

si atunci, vom mai avea 8 minute.
opt.
atita timp vom mai avea lumina pe pamint pentru ca in atita timp lumina soarelui ajunge linga mine si tine. doar opt minute sau tocmai opt minute doar pentru mine, pentru tine si lumina. doar pentru noi. atunci as vrea sa ma tii de mina, iar restul nu conteaza.

te rog, sa fie liniste.

n-am gasit titlu

nu stiu cum, dar eu m-am dezvatat sa scriu si m-am dezvatat sa imi fie dor.

lasati-ma voi cu eseele voastre, eu am sa beu un ceai cu cascaval, nu cu vin. prea mult alcool s-a plimbat prin venele mele in ultimul timp si nici macar el nu a mai vrut sa ramina acolo, s-a grabit sa iasa din virtejul dinlauntrul meu.
spatiu poluat de idei neclasificate.
oamenii cu cap isi doresc totul sa fie bine, isi doresc mangiieri pe spate, degete plimbate prin firele de par rasfirate, saruturi pe gene si apeluri de buna dimineata. isi doresc sa fie idealuri frumoase pentru cineva, iar eu incerc sa iti explic ca eu nu sunt idealul tau.

credeam ca am si eu cap pe umeri, fizic il am. eu nu mai vreu toate astea, pentru mine e deja prea mult bine si mie nu mi-i bine asa. eu nu stiu cum sa iti explic pentru ca tu oricum o sa ma intrebi "ce nu iti ajunge tie?", iar eu iarasi am sa incerc sa iti explic si tu iarasi o sa ma intrebi. ne-am afundat intr-un cerc vicios si cel mai probabil este ca nici eu nu mai stiu solutia corecta.

tu ieri mi-ai zis ca eu sunt tare vesela si ca mie imi este pohui, dar tu je nu te-ai plimbat prin venele mele. pur si simplu eu ma complac in starea asta. iar ieri, din noi doi trebuia macar cineva sa tina linia dreapta pina la statie.

poate era adevarat cind ziceam odata ca eu nu sunt facuta pentru iubire. poate pina cind.
iar ca sa inchei cu cel mai timpit lucru: mi-a fost dor de starea asta.

we are

noi, de fapt, suntem atit de tari si nici nu stim de asta.

suntem mult mai puternici decit credem.
noi toti am infruntat ziua cind ne-am dezamagit in prima dragoste,
in sarutul frumos,
in cuvinte soptite,
in prietenii pe viata,
in promisiuni legate,
in adevar,
in noi insine,
in oameni.
si totusi, iata-ne aici, acum.
privim apusul, sorbim din cana de ceai, tragem ultimul fum de tigara si realizam ca puterea universului e concentrata in fiecare dintre noi.
-
gaseste-te.
re-gaseste-te.

altfel

pentru ca sunt retardati si oameni ignoranti si mereu au fost si mereu vor fi.

ma irita ca imi polueaza spatiul meu, al existentei mele. eu mai cred ca exista omenie, si mai cred ca mai si exista cazuri pierdute.

si nu, fericirea mea in viata n-o sa se reflecte in ceea ce se intimpla acum in jurul meu chiar daca acum ma afecteaza. si nu pentru ca as fi slaba, ci pentru ca ei provoaca in mine repulsie.

 iar fericirea ta in viata o sa vina din neant si tot acolo va pleca.

-

eu am zapada mea, iar voi a voastra.  

mult prea mult nu ma regasesc aici.

tat twam asi

patetic probabil, dar eu abia acum am inceput sa inteleg genialitatea lui eminescu. nu, poate nu intr-atit genialitate, dar adevarurile is atit de relevante. mult prea multe, mult prea dense.
or, nu-i totul degeaba, in van?
ce mai bem cafea daca pina la urma tot vrem sa dormim?
ce mai atita invatatura daca pina la urma nu atingi apogeul?
atita dor si oricum pleoapele se inchid si tacem.

sincer, atit de tare ii apasatoare trezirea asta a constiintei la virsta data. mi se pare prea mult sa inteleg chestii elementare, chiar mi se pare greu.
da, noi vrem tare tare sa credem ca oamenii is buni si frumosi si calzi si de fapt nu-i asa.
nu, noi nu o sa fim mereu tineri si frumosi si tu tot stii asta

ne pare rău de oamenii pe care îi pierdem.

poate şi lor le pare rău

poate au pierdut ceva în mine. 

am pierdut eu ceva care poate pentru ei era important.

şi totuşi, cînd stai nopţile cu picioarele pe geam începi să îţi dai seama că de fapt, oamenii ar trebui să se tragă unii la alţii nu din cauza unei chestiuţe.

ne apropiem unii de alţii pentru că nu există acest "pentru că".

simplu, şi totuşi oamenilor le place să se complice. se simt mai importanţi.

-

îmi pare rău de oamenii care îi pierd.

se pierd.

mă pierd.

Give Us A Little Love

eu nu ştiu care îs limitele în care s-ar încadra firea mea tîmpită, dar bănuiesc că are ceva tangenţe cu infinitul.
autocontrolul meu chiar s-a dus pe apa sîmbetei, de tot.
îmi privesc mîinile şi încep obsesiv să înţeleg că eu nu ştiu cum să rezolv unele probleme, fie ele şi matematice.

apropo, visasem odată că mă iubeai.
dar era doar vis.
iar tu nu eşti deosebit, chiar dacă eu uneori mint.

prostii! mari prostii şi tîmpenii, de nu mai pot.
şi tu eşti un prost şi eu ca şi tine...
clar, n-am înţeles nimic. niciodată nu o să învăţ din greşelile mele.
mult prea mult cred în persoane deosebite. ce bred, recunosc. 
toţi avem instincte comune în anumite situaţii, iar restu îs doar nuanţe.
în mine se duce un război nebun împotriva ta acum, iar tu cred că te bucuri acum de o cană de ceai fără a-ţi complica gîndurile sau a analiza cîte ţigări am fumat noi ieri. superb.

o să pun o grămadă de regrete în pungi de plastic ca mai apoi să le scot, să mă uit la ele şi să exclam: ce fignea!


florilele mele se usucă pe masă, iar hainele toate-s murdare.
asta a fost tot? serios?
bred.

                                                                      aş vrea.

despre noi

"unde se duc visele noastre atunci cînd se duc?"
eu cred că el se duc acolo unde se află şi regretele noastre, şi speranţele lăsate şi multe amintiri închise ermetic. primeşti un ricochet destul de intens în momentul în care vrei să intri in acest loc.
-
sincer, gîndurile mele se zbat acolo şi aiuresc toate de nu mai pot, iar eu ramîn stupefiată de cît de tare s-au schimbat lucrurile şi de cît de puţin ştiu eu ce o să fie peste două săptămîni.
am ajuns să cred că dacă simţi că trebuie să laşi ceva ca mai apoi să nu regreţi atunci chiar trebuie să faci asta. şi o să regret, ştiu.

-
eu nu ştiu dacă asta este exact vara pe care am vrut-o atît
cert este că e bine totuşi să dormi puţin

"nu rupe-ţi florile pentru că o să vă murdăriţi mîinile, iar mai apoi ve-ţi vrea să mîngîiaţi cu ele un chip frumos.", o spus un oarecare x.