pampam

tinerete si aventuri, ah
cand esti in procesul de "cautare de sine" ai mereu scuza asta pentru orice.
m-am mut, iubesc, fug, te las, calatorim, ne despartim. ne cautam, incercam sa ne gasim.
si asteptarea asta de a gasi ceva la capatul acestei cautari e atat de intensa incat atunci cand parca te lovesti de ceva cald-caldut vrei sa fugi. s-o iei la fug pe strazi, pe nori, pe orice numai sa ajungi undeva de unde s-o poti lua de la capat cu vesnicul cautat. negam pentru ca ne e teama de momentul adevarului (ce maret!). ne e teama de noi cei adevarati. nu prea ne vedem zi di zi, si na, se cam aduna emotiile.
*
iesi din zona confortului nu atunci cand te cauti pe tine blabla
ci atunci cand stii de ce ai nevoie, stii si stii ca nu poti. nu azi, nu acum. si continui sa te joci de-a cautatul (doar sub pretextul, evident). mai pe scurt, continui sa existi, sa iti bei cafeaua si intelegi ca o sa ajungi in zona ta de confort nu cand esti la tine acasa, sub plapuma ta, ci atunci cand ceea ce cautai, e si a fost mereu acolo undeva in tine te va gasi. sau va veti gasi.

ahh life, ahh mon amour

ma reintorc mereu. mereu mereu.
chiar daca uit, cred ca nu o sa ma reintorc sau pur si simplu cred ca nu mai este necesar.
nu, eu sunt cea care se reintoarce mereu.
mii de km, zeci de kg si o valiza cu toata viata mea.
-
ia-mi un bilet in orice directie si hai! sa mergem.

eu ma prind mereu cu gandul la cat de rollercoaster ii viata asta. cat de imprevizibila poate fi. sigur e o femeie :rasmalefic:
dar e una frumoasa. e una care flirteaza frumos si nebun cu tine, apoi te ignora cu multa siguranta si in cel mai neasteptat moment te saruta cu pasiune. te duce cu gandul departe, te lasa sa visezi in cele mai frumoase culori si cu cei mai frumosi unicorni ca apoi sa iti lase un mesaj de adio lipit pe frigider.
sau, mai putin dramatic, cu zambetul ei seducator isi cumpara un bilet intr-o singura directie spunandu-ti "nu stiu cand ma intorc, dar tu asteapta-ma, pupsik". mmmhhh.
-
nu-ti ramane nimic de facut. nimeni nu o sa iti ofere solutii si chiar si de ar fi asa, de unde sa stii tu ce e mai bine de facut. asaza-te confortabil si asteapta, se reintoarce ea cu siguranta, doar ti-a zis ca a fost dragoste la prima vedere.
poate aceste iubiri nu mor niciodata, who knows.

numai sa respiri, nu-i de ajuns

cat de patetic.
fiecare dintre noi vrea ceva dulce, si nu, bucata de napoleon n-o sa-si faca efectul asteptat.
ne stingem incet-incet fara iubire, fara sa stim ca cineva, undeva, se gandeste acum cu cine sa imparta o tigara.
ne muscam coatele stiind ca nu putem fi noi aceia si asteptam consolarea exprimata in dulceagrii de mesaje.
patetic.

iubire. toti vrem iubire.
ne nastem cu boala asta incurabila, mama ei de maladie imposibil de lecuit.
nu incerca sa ajungi in sevraj pentru ca atunci mori.

pentru iubire. cheers, darling

dilige, et quod vis fac

si-a facut loc in mine o boala, nu stiu daca acum am intimpinat-o in lumea mea sau abia acum si-a hotarat sa isi arate simpotomele: nevoia enorma de multa sinceritate.
e greu sa traiesc cu ea.
rationalizarea mea este complet ravasita de indoieli si intrebari care se amesteca in neantul nehotararii care imi vine din imediata realitate.

eu am nevoie de sinceritate, mereu, continuu,
nu pot sa imi deschid sufletul acolo unde nu a fost asternuta o plapuma de sinceritate.
eu am nevoie de siguranta pe care ti-o ofera ochii unui om sincer.
eu am nevoie de cafele la mijloc de noapte si pupuri pe frunte sincere. spontane.
dilige, et quod vis fac. am citit intr-o carte de-a lui eliade si am inteles ca asta trebuie sa imi ramana tiparita.
-
zilele trecute, intr-un moment de sinceritate cu mine, m-am intrebat ce vreau eu de fapt sa obtin in viata?
n-am putut sa raspund asa ca am intrebat cateva persoane. ele stiau, raspunzandu-mi prompt si sigure. sot iubitor, casa, cariera and stuff.
atunci, momentul meu de sinceritate a continuat si eu mi-am dat seama ca, cel putin pana acum, eu nu mi-am pus astfel de scopuri. involuntar, mi-am raspuns atunci, eu vreau sa ma regasesc, pe mine.

daca ei nu vor sa imi ofere sinceritate, vreau eu sa imi ofer.
eu vreau sa fiu sincera cu mine. vreau sa ma gasesc, sa ma re-gasesc. sa nu uit de mine.
am realizat pana acum faptul ca niciodata nu ma voi cunoaste per total. nu sunt sigura ca va veni un timp cand strafundurile sufletului meu isi va deschide portile pentru mine. stiu asta si totusi nu vreau sa ma abandonez. imi vreau legatura cu mine prinsa intr-un tandem sigur, chiar daca asta va duce la o eventuala dezamagire completa.
oamenii dezamagaesc cel mai mult, iar eu inca nu am invatat cum sa ma protejez. 

sa stii ca mie mi-i dor de tine.
asa cum esti tu, cu toti nervii existenti, iti simt lipsa.
acel umar, acea siguranta...
-
te rog sa fii cineva. nu te lasa coplesit de nimic. urca, te rog, cat de sus poti.
vreau sa fiu mandra de tine.
-
si vreau sa nu ma uiti.

talk is cheap

valabilitatea starii mele de bine a expirat.

m-a parasit fara regrete, fara un anunt pe cutie, tiparit cu cerneala neagra, fara macar sa imi spuna, chiar si cu ironie "sa nu-ti fie trist, ma intorc eu".

-

mda, trist, dar adevarat.

tu te-ai afundat in nehotararile tale.

eu m-am afundat in hotararea mea de a nu interveni in nehotararea ta.

si aici toate zambetele mesajelor dulci s-au aruncat undeva departe.

din nou, trist, dar a trebuit sa o fac.

eu vreau iubire si caldura, dar o vreau in mod natural, nefortata si neceruta.

sa ma invaluie cum o face soarele.

sa iti plimbi degetele prin parul meu, iar soarele sa curga peste noi.

manhattan

o prea lunga asteptare dauneaza.
atunci cand astepti mult, devine trist si sumbru in suflet.
ti-ai pus ultimile sperante pe care le mai aveai, le-ai trimis nestiind nici tu unde. Nu stii daca au ajuns sau nu, poate s-au oprit obosite, pe undeva prin nameti. Sau poate au fost trimise inapoi.
-
parca nu mai suntem copii, poate ar trebui sa-ti schimbi atitudinea.
poate suntem prea mari pentru unele lucruri si prea mici pentru altele
sau poate ar trebui doar sa vezi lucrurile mai profund
getting off
getting offline.


let's just go to Manhattan

that's so damn hard...
that's so damn...

si poate ar trebui sa fiu eu altfel, dar cum...
sau poate ar trebui sa raman eu. si parca raman...
sau poate ar trebui sa imi gasesc un echilibru interior, dar ei il au?

chiar nu stiu unde si cu ce gresesc.
si nici macar cum as putea sa remediez tot.
-
nu, eu nu vreau multe.
vreau ceea ce vad.
si nu vad ceea ce vreau.

doruri

vine un timp cand iti dai seama deja ca ai crescut.

nu mai crezi in prietenii legate usor. iti dai seama ca prietenii s-au facut pana acum si pe ei trebuie sa ii tii o viata langa tine.

nu mai crezi in dragostea pe care o vezi in filme. nu mai stii daca candva o sa vina sau macar daca exista.

iti dai seama ca trebuie sa te rupi de aici, de casa, de unde te-ai legat, ca sa iti fauresti singur aripi cu care sa zbori mai apoi.

vine un timp cand nu-ti mai pare ca se rupe cerul atunci cand plangi tu, ci atunci cand o vezi pe mama plangand.

-

si dorul. vesnicul dor. 

vine un timp cand realizezi ca viata asta-i legata pe-o creanga de dor si oricat ai vrea n-o sa poti sa-l ignori.

mi-e dor de tot. mi-e dor mereu. 

asa cum pleaca toamna cocorii, asa plecam si noi.

uneori, cind luam o decizie, nu ne gindim la ce consecinte poate avea.
sufletul stie.
-
suntem tineri si credem ca suntem infiniti. credem ca suntem infiniti pentru ca cei mai ciotcos de infinit oameni sunt cu noi. si credem ca suntem mareti si ca avem tot timpul din lume sa fim tineri, sa facem prostii si sa fim impreuna. si poate ar fi asa daca timpul nu ne-ar da doua palme sa ne aduca aminte ca anii fug, iar noi crestem odata cu ei si unele lucruri se mai schimba.
si iti dai seama ca drumurile voastre se despart si incepi sa iti faci valizele.
si iti dai seama ca totul incape in 2 valize.
o viata de om ascunsa in doua valize.
atit.
le urci in tren si pleci.
pleci doar tu si doua valize.
asa cum pleaca toamna cocorii, asa plecam si noi.

e atit de bine si totusi atit de greu atunci cind ai oameni dragi, oameni buni.


http://www.youtube.com/watch?v=R4shwJBnYEM

aici e bine

miros de cafea buna. acolo cum o sa fie?
-
din toata vara asta atit de importanta pentru un eventual viitor prosper al nostru, eu am invatat ca oricit ne-ar parea noua ca suntem de mari si pregatiti pentru o viata noua, independenta, ne e frica.
atunci cind ajungi in momentul cind iti dai seama ca chiar pleci, atunci te invaluie frica. nici nu ai ajuns bine acolo ca deja te simti strain si deja iti e dor.
-
din toata studentimea petrecuta undeva departe de casa cred ca inveti sa fii puternica, rabdatoare si inca multe alte chestii pe care urmeaza sa le invat si eu.

inca tare multe ginduri ma urmaresc, dar e atit de greu sa le pun intr-o ordine.
straniu, dar am impresia ca atunci cind o sa ajung acolo o sa imi fie mai usor. iar apoi o sa vina greul.

da, cu siguranta, oamenilor care lasa totul acasa si pleaca undeva departe trebuie sa li se ridice monumente.

atunci cind ajungi in momentul cind una dintre dorintele tale e pe cale sa se implineasca sau nu, te intrebi daca este asta exact ceea ce vrei si daca merita. eu stiu, eu vreau.
-
nu stiu de unde a pornit revolta asta a mea interioara, si nici nu stiu de unde vine dorinta asta puternica de eliberare, cert este faptul ca asta simt. iar daca simti, fa asa cum simti. nimeni nu stie mai bine despre cum sa faci ca totul sa fie bine.
-
ma asteapta marea. vin.

heartache

dupa ce am privit un film superb, filmat doar cu o camera canon, mi-am zis ca mai exista totusi dragoste frumoasa. fie ea si in filme. sau nu.
trist e ca mi-am dat seama despre ignoranta mea, aceea de a nu fi capabila sa ma detasez de tot pentru a asimila cele mai frumoase momente.
-
emotiile noastre sunt uneori mult mai puternice acolo in interior si probabil, n-o sa stii niciodata cui ar trebui sa i le arati si pe cine ar trebui sa cuprinzi si sa spui pa-pa.

probabil viata ar fi mai frumoasa daca ar exista in ea butonasul slow motion.

si mare.

mergem încet

pînă cînd vîntul și frigul de afara îmi aduceau mîinile la o eventuala degerare, mă gîndeam că totuși noi suntem răbdători. cel puțin eu.

eu rabd cînd cineva mă calcă pe picior.

rabd profi cu lipsa lor de profesionalism, cu mici exceptii.

rabd absența banilor prin buzunarele mele.

ierni lungi. prostie. minciuni. și dezamăgiri.

și totuși undeva există un punct

pentru că destinația finală a multor prietenii și practic a tuturor iubirilor este nahui. hm

elephant

nu cred si nici nu stiu daca am sa pot sa te iert vreodata.
probabil nu. chiar daca eu mereu am spus ca nu noi sintem in masura de a ierta. inchide ochii si mergi mai departe.
poate cindva, cumva, cel mai probabil iluzoriu, am sa ma prefac ca am uitat tot si o sa ne intilnim la vreun pahar de vin. dar ce se ascunde in suflet e tainic.
sufletul nostru este ca un elefant, el nu uita niciodata nimic.
nici al meu nu difera cu nimic.

nu cred si nici nu stiu daca am sa pot sa te iert vreodata.

opt minute

sa fie liniste.
atit de liniste incit sa simt cum se zbate ignorarea noastra de pereti.
da, hai sa ne ignoram in continuare intr-o liniste absurda.
sa ne ignoram tandru, frumos, provocator si prostesc.

sa ne ignoram pina cind nodul din git nu va mai fi inghitit de o cana de ceai, pina cind doar fumul de tigara ne vor face ochii sa lacrimeze, pina cind nu vom mai tresari la sunete relevante, pina cind voi putea topi gheata cu mainile mele prea reci,
pina cind lumina soarelui se va stinge.

si atunci, vom mai avea 8 minute.
opt.
atita timp vom mai avea lumina pe pamint pentru ca in atita timp lumina soarelui ajunge linga mine si tine. doar opt minute sau tocmai opt minute doar pentru mine, pentru tine si lumina. doar pentru noi. atunci as vrea sa ma tii de mina, iar restul nu conteaza.

te rog, sa fie liniste.

n-am gasit titlu

nu stiu cum, dar eu m-am dezvatat sa scriu si m-am dezvatat sa imi fie dor.

lasati-ma voi cu eseele voastre, eu am sa beu un ceai cu cascaval, nu cu vin. prea mult alcool s-a plimbat prin venele mele in ultimul timp si nici macar el nu a mai vrut sa ramina acolo, s-a grabit sa iasa din virtejul dinlauntrul meu.
spatiu poluat de idei neclasificate.
oamenii cu cap isi doresc totul sa fie bine, isi doresc mangiieri pe spate, degete plimbate prin firele de par rasfirate, saruturi pe gene si apeluri de buna dimineata. isi doresc sa fie idealuri frumoase pentru cineva, iar eu incerc sa iti explic ca eu nu sunt idealul tau.

credeam ca am si eu cap pe umeri, fizic il am. eu nu mai vreu toate astea, pentru mine e deja prea mult bine si mie nu mi-i bine asa. eu nu stiu cum sa iti explic pentru ca tu oricum o sa ma intrebi "ce nu iti ajunge tie?", iar eu iarasi am sa incerc sa iti explic si tu iarasi o sa ma intrebi. ne-am afundat intr-un cerc vicios si cel mai probabil este ca nici eu nu mai stiu solutia corecta.

tu ieri mi-ai zis ca eu sunt tare vesela si ca mie imi este pohui, dar tu je nu te-ai plimbat prin venele mele. pur si simplu eu ma complac in starea asta. iar ieri, din noi doi trebuia macar cineva sa tina linia dreapta pina la statie.

poate era adevarat cind ziceam odata ca eu nu sunt facuta pentru iubire. poate pina cind.
iar ca sa inchei cu cel mai timpit lucru: mi-a fost dor de starea asta.

we are

noi, de fapt, suntem atit de tari si nici nu stim de asta.

suntem mult mai puternici decit credem.
noi toti am infruntat ziua cind ne-am dezamagit in prima dragoste,
in sarutul frumos,
in cuvinte soptite,
in prietenii pe viata,
in promisiuni legate,
in adevar,
in noi insine,
in oameni.
si totusi, iata-ne aici, acum.
privim apusul, sorbim din cana de ceai, tragem ultimul fum de tigara si realizam ca puterea universului e concentrata in fiecare dintre noi.
-
gaseste-te.
re-gaseste-te.

altfel

pentru ca sunt retardati si oameni ignoranti si mereu au fost si mereu vor fi.

ma irita ca imi polueaza spatiul meu, al existentei mele. eu mai cred ca exista omenie, si mai cred ca mai si exista cazuri pierdute.

si nu, fericirea mea in viata n-o sa se reflecte in ceea ce se intimpla acum in jurul meu chiar daca acum ma afecteaza. si nu pentru ca as fi slaba, ci pentru ca ei provoaca in mine repulsie.

 iar fericirea ta in viata o sa vina din neant si tot acolo va pleca.

-

eu am zapada mea, iar voi a voastra.  

mult prea mult nu ma regasesc aici.

tat twam asi

patetic probabil, dar eu abia acum am inceput sa inteleg genialitatea lui eminescu. nu, poate nu intr-atit genialitate, dar adevarurile is atit de relevante. mult prea multe, mult prea dense.
or, nu-i totul degeaba, in van?
ce mai bem cafea daca pina la urma tot vrem sa dormim?
ce mai atita invatatura daca pina la urma nu atingi apogeul?
atita dor si oricum pleoapele se inchid si tacem.

sincer, atit de tare ii apasatoare trezirea asta a constiintei la virsta data. mi se pare prea mult sa inteleg chestii elementare, chiar mi se pare greu.
da, noi vrem tare tare sa credem ca oamenii is buni si frumosi si calzi si de fapt nu-i asa.
nu, noi nu o sa fim mereu tineri si frumosi si tu tot stii asta