numai sa respiri, nu-i de ajuns

cat de patetic.
fiecare dintre noi vrea ceva dulce, si nu, bucata de napoleon n-o sa-si faca efectul asteptat.
ne stingem incet-incet fara iubire, fara sa stim ca cineva, undeva, se gandeste acum cu cine sa imparta o tigara.
ne muscam coatele stiind ca nu putem fi noi aceia si asteptam consolarea exprimata in dulceagrii de mesaje.
patetic.

iubire. toti vrem iubire.
ne nastem cu boala asta incurabila, mama ei de maladie imposibil de lecuit.
nu incerca sa ajungi in sevraj pentru ca atunci mori.

pentru iubire. cheers, darling

dilige, et quod vis fac

si-a facut loc in mine o boala, nu stiu daca acum am intimpinat-o in lumea mea sau abia acum si-a hotarat sa isi arate simpotomele: nevoia enorma de multa sinceritate.
e greu sa traiesc cu ea.
rationalizarea mea este complet ravasita de indoieli si intrebari care se amesteca in neantul nehotararii care imi vine din imediata realitate.

eu am nevoie de sinceritate, mereu, continuu,
nu pot sa imi deschid sufletul acolo unde nu a fost asternuta o plapuma de sinceritate.
eu am nevoie de siguranta pe care ti-o ofera ochii unui om sincer.
eu am nevoie de cafele la mijloc de noapte si pupuri pe frunte sincere. spontane.
dilige, et quod vis fac. am citit intr-o carte de-a lui eliade si am inteles ca asta trebuie sa imi ramana tiparita.
-
zilele trecute, intr-un moment de sinceritate cu mine, m-am intrebat ce vreau eu de fapt sa obtin in viata?
n-am putut sa raspund asa ca am intrebat cateva persoane. ele stiau, raspunzandu-mi prompt si sigure. sot iubitor, casa, cariera and stuff.
atunci, momentul meu de sinceritate a continuat si eu mi-am dat seama ca, cel putin pana acum, eu nu mi-am pus astfel de scopuri. involuntar, mi-am raspuns atunci, eu vreau sa ma regasesc, pe mine.

daca ei nu vor sa imi ofere sinceritate, vreau eu sa imi ofer.
eu vreau sa fiu sincera cu mine. vreau sa ma gasesc, sa ma re-gasesc. sa nu uit de mine.
am realizat pana acum faptul ca niciodata nu ma voi cunoaste per total. nu sunt sigura ca va veni un timp cand strafundurile sufletului meu isi va deschide portile pentru mine. stiu asta si totusi nu vreau sa ma abandonez. imi vreau legatura cu mine prinsa intr-un tandem sigur, chiar daca asta va duce la o eventuala dezamagire completa.
oamenii dezamagaesc cel mai mult, iar eu inca nu am invatat cum sa ma protejez. 

sa stii ca mie mi-i dor de tine.
asa cum esti tu, cu toti nervii existenti, iti simt lipsa.
acel umar, acea siguranta...
-
te rog sa fii cineva. nu te lasa coplesit de nimic. urca, te rog, cat de sus poti.
vreau sa fiu mandra de tine.
-
si vreau sa nu ma uiti.

talk is cheap

valabilitatea starii mele de bine a expirat.

m-a parasit fara regrete, fara un anunt pe cutie, tiparit cu cerneala neagra, fara macar sa imi spuna, chiar si cu ironie "sa nu-ti fie trist, ma intorc eu".

-

mda, trist, dar adevarat.

tu te-ai afundat in nehotararile tale.

eu m-am afundat in hotararea mea de a nu interveni in nehotararea ta.

si aici toate zambetele mesajelor dulci s-au aruncat undeva departe.

din nou, trist, dar a trebuit sa o fac.

eu vreau iubire si caldura, dar o vreau in mod natural, nefortata si neceruta.

sa ma invaluie cum o face soarele.

sa iti plimbi degetele prin parul meu, iar soarele sa curga peste noi.

manhattan

o prea lunga asteptare dauneaza.
atunci cand astepti mult, devine trist si sumbru in suflet.
ti-ai pus ultimile sperante pe care le mai aveai, le-ai trimis nestiind nici tu unde. Nu stii daca au ajuns sau nu, poate s-au oprit obosite, pe undeva prin nameti. Sau poate au fost trimise inapoi.
-
parca nu mai suntem copii, poate ar trebui sa-ti schimbi atitudinea.
poate suntem prea mari pentru unele lucruri si prea mici pentru altele
sau poate ar trebui doar sa vezi lucrurile mai profund
getting off
getting offline.


let's just go to Manhattan

that's so damn hard...
that's so damn...

si poate ar trebui sa fiu eu altfel, dar cum...
sau poate ar trebui sa raman eu. si parca raman...
sau poate ar trebui sa imi gasesc un echilibru interior, dar ei il au?

chiar nu stiu unde si cu ce gresesc.
si nici macar cum as putea sa remediez tot.
-
nu, eu nu vreau multe.
vreau ceea ce vad.
si nu vad ceea ce vreau.

doruri

vine un timp cand iti dai seama deja ca ai crescut.

nu mai crezi in prietenii legate usor. iti dai seama ca prietenii s-au facut pana acum si pe ei trebuie sa ii tii o viata langa tine.

nu mai crezi in dragostea pe care o vezi in filme. nu mai stii daca candva o sa vina sau macar daca exista.

iti dai seama ca trebuie sa te rupi de aici, de casa, de unde te-ai legat, ca sa iti fauresti singur aripi cu care sa zbori mai apoi.

vine un timp cand nu-ti mai pare ca se rupe cerul atunci cand plangi tu, ci atunci cand o vezi pe mama plangand.

-

si dorul. vesnicul dor. 

vine un timp cand realizezi ca viata asta-i legata pe-o creanga de dor si oricat ai vrea n-o sa poti sa-l ignori.

mi-e dor de tot. mi-e dor mereu. 

asa cum pleaca toamna cocorii, asa plecam si noi.

uneori, cind luam o decizie, nu ne gindim la ce consecinte poate avea.
sufletul stie.
-
suntem tineri si credem ca suntem infiniti. credem ca suntem infiniti pentru ca cei mai ciotcos de infinit oameni sunt cu noi. si credem ca suntem mareti si ca avem tot timpul din lume sa fim tineri, sa facem prostii si sa fim impreuna. si poate ar fi asa daca timpul nu ne-ar da doua palme sa ne aduca aminte ca anii fug, iar noi crestem odata cu ei si unele lucruri se mai schimba.
si iti dai seama ca drumurile voastre se despart si incepi sa iti faci valizele.
si iti dai seama ca totul incape in 2 valize.
o viata de om ascunsa in doua valize.
atit.
le urci in tren si pleci.
pleci doar tu si doua valize.
asa cum pleaca toamna cocorii, asa plecam si noi.

e atit de bine si totusi atit de greu atunci cind ai oameni dragi, oameni buni.


http://www.youtube.com/watch?v=R4shwJBnYEM

aici e bine

miros de cafea buna. acolo cum o sa fie?
-
din toata vara asta atit de importanta pentru un eventual viitor prosper al nostru, eu am invatat ca oricit ne-ar parea noua ca suntem de mari si pregatiti pentru o viata noua, independenta, ne e frica.
atunci cind ajungi in momentul cind iti dai seama ca chiar pleci, atunci te invaluie frica. nici nu ai ajuns bine acolo ca deja te simti strain si deja iti e dor.
-
din toata studentimea petrecuta undeva departe de casa cred ca inveti sa fii puternica, rabdatoare si inca multe alte chestii pe care urmeaza sa le invat si eu.

inca tare multe ginduri ma urmaresc, dar e atit de greu sa le pun intr-o ordine.
straniu, dar am impresia ca atunci cind o sa ajung acolo o sa imi fie mai usor. iar apoi o sa vina greul.

da, cu siguranta, oamenilor care lasa totul acasa si pleaca undeva departe trebuie sa li se ridice monumente.

atunci cind ajungi in momentul cind una dintre dorintele tale e pe cale sa se implineasca sau nu, te intrebi daca este asta exact ceea ce vrei si daca merita. eu stiu, eu vreau.
-
nu stiu de unde a pornit revolta asta a mea interioara, si nici nu stiu de unde vine dorinta asta puternica de eliberare, cert este faptul ca asta simt. iar daca simti, fa asa cum simti. nimeni nu stie mai bine despre cum sa faci ca totul sa fie bine.
-
ma asteapta marea. vin.