aici.acum.

ei ne privesc indiferenti, ei merg pe linga noi. ei ne critica.

noi ranim prea des. noi calcam peste tot doar sa ajungem undeva. noi suntem egoisti.

el uita... el este indiferent si nu iubeste. el nu mai vrea sa lupte.

voi credeti? voi priviti cu dispret si mergeti mai departe. nu conteaza nimic.

ei ii pasa. ea vorbeste mult chiar daca stie ca el nu o asculta. ea citeste, ea are vise in cutiuta. ea iubeste.

tu astepti. mergi pe drum, numeri strazile, numeri piesele care iti suna in cap, numeri sperantele pierdute. nu numeri loviturile primite pentru ca te-ar epuiza. tu speri.

And then she'd say, it's Ok, I got lost on the way
but I'm a supergirl, and supergirls don't cry.

the last

stii ca se putea intimpla,

ca putea fi altfel. forta creatoare era in mainile tale, avea epicentrul in tine. 

tot ce ai putut sa faci a fost sa o inunzi cu o indiferenta totala si apoi sa alergi in urma ei.

revine o senzatie rece ce strabate intreg corpul si nu, nu o poti opri.

nu poti opri gandurile, nu poti striga la ele sa taca, nu poti nici macar sa le pui lacat.

nu poti face nimic. niciodata nu o sa mai fie la fel pentru ca intre noi si-a facut loc viata.

ramin eu cu gandurile mele.

eu cu strazile mele.
cu obsesiile mele.

doar tu... vii si pleci. vesnic calator.

se duc naibii si sentimentele...

revelatii

ideea ii ca eu nu credeam ca este posibil asa ceva. credeam ca atunci cand voi intra acolo viata mea se va opri brusc, se va pune pe pauza si apoi play iar.
dar nu.
ea si-a urmat cursul ei.
-
lucrurile bune se intimpla atunci cind nu te astepti.
tu ai fost acel lucru bun si sper sa fii in continuare, da? tu ai fost genial bai, u know. merci pentru tot.

oamenii te lasa atunci cand nu te astepti. isi baga picioru si calca pe locul in care tu ai crescut iubire pentru ei.
nu-i nimic, asta ma facut mai tare. consistenta din mine n-a murit, a murit doar partea care mai credea in voi.

in fiecare chestie rea este o parte buna.
eu stiu asta deja si am sa o tin minte mult timp. tu mi-ai demonstrat asta.
si voi ati fost pur si simplu geniali. cei carora le-a pasat de mine zi de zi. si eu am sa fiu acolo pentru voi.

revelatia de baza a fost ca oamenii isi baga picioru in ceea ce sustin ca e important. calca si distrug tot.
si apoi... ce mai ramine? doar o senzatie nu prea inteleasa...

eu chiar am realizat ca ceva s-a zbatut acolo in mine pina s-a ajuns aici. pina eu am realizat ca nu mai puteti intra atit de usor acolo sa distrugeti tot.
stii, chiar nu conteaza.
totul e in mine.

wish you well

si acum, sincer vorbind, cui ii mai trebuie?

tie la sigur nu, iar tie... tie nu!

ai stiut vreodata? nu si nici n-o sa stii.

ai simtit vreodata? nu, desigur.

eu sunt la fel. aceleasi maini reci, aceleasi miscari fara vreo implicare emotionala sau macar cu vreo nuanta de ganduri insirate marunt pe celulele corpului.

vreau sa cred? nu stiu si nici nu mai vreau sa stiu.

I, I will remember you not the way you left but how you lived and what you knew.

and now, how it feels?

s-a pus pe stop. priveste geamul aburit si vede iluzii.
insira vise peste tot. le tine ascunse pe unele.
stie atitea, dar numai sufletul ei le constientizeaza. si da, nu le materializeaza. las' ca-i bine...
-
eu iti multumesc tie pentru serile din iarna la tine acasa
tie pentru ca ma cuprinzi si imi zici ca o sa fie bine
tie multumesc pentru ca vorbim cu orele iar eu nici nu le simt
multumesc ca imi mai scrii. e distanta asta...
multumesc ca  te mai saluti cu mine pe culoarele lungi, ca ma mai deosebesti...
tie iti multumesc pentru tot.
multumesc voua, imi inundati existenta acum iar eu, eu presupun ca pina cand e bine...

ei nu ii multumesc.
devii altfel, si nu mai inteleg daca e bine sau nu.
nu mai faci nimic rational. nu mai deosebesti nimic. nu mai stii.
zici si nu faci. taci si vorbesti. vrei, si da, stai aici, taci si nu faci  nimic. aici da.

pui toate regretele intr-o cutiutsa si o arunci departe.
pui toate visele intr-o cutiutsa si o ascunzi. si speri

timpul nostru

ii timpu cela cand te apuca sa scrii chestii asa, aiurea.
ii timpu cela cand te apuca sa scrii pentru ca e un dor mare care si-a facut loc acolo, undeva.
da, e un dor. dar nu-i deloc tipul cela de dor.
e dorul de vara.
dor enorm de vara si mare.
dor de zilele in care strazile iti cunosc deja pasii, sortii si tricourile.
un dor acut de dorinta din ziua de vara ca mai repede sa se faca seara, pentru ca serile de vara is nemaipomenite.
eu imi vreau acum vara. vara anului asta.
vreau s-o umplu cu chestii geniale. sa arunc regretele si tot ce tine de ele. sa arunc tot si sa fac loc soarelui.
sa fiu cu voi, sa fim impreuna si sa facem vara noastra.
-
uite, mai sunt 145 de zile pina in vara noastra.
nu-i asa mult.
o sa supravietuim.

nada surf-see these bones

absolut nimic.

obsesie.

da ea trece? 

ii foarte greu sa inteleg ca ii asa. mi-i greu sa accept adevarul, incerc sa il refuz. realitatea totusi confirma.

-

si o sa-mi bag picioru si nu imi mai trebuie nimic. 

cit se poate atita?

si n-o sa-mi mai pese. da, asa am sa fac.

-

eu imi vreau playerul, peretele cu imagini si chestia cu teatru! si nu mai vreau nimic altceva.

moment de stop. iar

let me go.

incerci pina la infinit.
speri cu naivitatea unui copil.
ierti, uiti.
nu poti, ii greu si nu poti accepta ca oricum te vei lovi de acelasi perete. si iar o sa doara.
ar trebui asa cum ti-ai pictat pe sufletel tot ce o fost, asa cum mintea si ochii si fiecare celula il cauta mereu asa ar trebui sa realizezi! ca e un nu.
nu mai poate fi, nu mai spera, nu mai crede.
nu.nu.nu.

refuza tot ce se transmite din suflet in creier.
blocheaza sufletul.
zi-i sa taca.

da, titlu

sincer acum, nu mai stiu...

am realizat ca ii usor sa lasi totul, sa uiti totul. sa egalezi cu 0, sau 1.

nu am realizat inca cum.

nu pot sa te acuz.

-

imi iau cana de ceai, sting lumina, aprind lumintele.

da, nu le-am mai pus, tot stau pe masa.

n-am chef. nu vreau. aman.

maine si inca multe de maine.

dezamagire.

oamenii cind is fericiti n-au timp sa scrie.

atunci ei sunt ocupati cu actiunea de a fi fericit.

luminite

si stii, sint momente cind gata, uiti totul, inchizi ochii si iti aduci aminte doar ce o fost bun si frumos.
iata momentele astea dor.
iti intra cu forta in suflet si creier, acapareaza rationalul si instaureaza starea asta de 'da stii, chiar doare', dar nu ai cui sa-i spui asta. nimanui nu-i pasa si toti se lasa doar ascultati. particip la asta si nu mai vreau sa ma revolt. asa-s omaneii astia. stranii.
-
maine imi pun luminitele de craciun. maine